Ellie White nu are o sarcina usoara!

Ellie White este la cea de-a doua sarcina, si a crezut ca aceasta va fi mult mai usoara, deoarece stie deja la ce sa se astepte. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, Ellie are o sarcina mai dificila de data aceasta.

„Prima sarcină a fost mai prietenoasă: grețuri atât cât să nu mă deranjeze foarte tare, pofte sănătoase, timp la dispoziție pentru odihnă, concerte, repetiții, studio, sport și altele… Mă gândeam că cea de-a doua sarcina avea să fie floare la ureche. Însă primele trei luni și jumătate au fost ca un cosmar: mă trezeam dimineața, mă spălam pe dinți și, uneori nu apucam să termin, că îmi venea rău… Grețurile erau constante, cu stări de moleșeala și oboseală. Eram nevoită să stau în pat, pentru că nu mă puteam ține pe picioare.

Poftele erau puține, dar însoțite de interminabilele grețuri și stări de epuizare. După trei luni și jumătate, s-a întâmplat minunea și am scăpat de grețuri, dar nu de oboseală… A trebuit să suplimentez vitaminele necesare sarcinii doar ca să mă simt puțin mai în formă. În cazuri extreme îmi începeam ziua și cu o cafea (recomandare de la medic). Fructele, pe care la consumam din plin la prima sarcină, îmi sunt acum interzise, pentru că bebelușa noastră nu prea acceptă orice”, s-a confesat solista pe blogul sau personal.

Populare

Nu rata

Recente

10 greseli SEO comune de evitat

Optimizarea pentru motoarele de cautare (SEO) este ca pescuitul – este o batalie a rafinamentului! Pescarul veteran stie ca nodul, naluca, turnarea si tehnica...

Primii pasi intr-o relatie lesbiana: cum sa faci trecerea de la dating la situatie serioasa

In ultimii ani, societatea s-a deschis tot mai mult catre diversitatea relatiilor si iubirilor neconventionale. In acest context, relatiile lesbiene au capatat o vizibilitate...

Cum sa creezi backlinkuri puternice pentru cresterea vizibilitatii in SERP

Daca detii un site web sau lucrezi in domeniul marketingului digital, cu siguranta ai auzit de importanta backlinkurilor in ceea ce priveste pozitionarea in...